La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22, în zona satului Tariverde, s-a produs un accident rutier.
Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului. Din primele cercetări efectuate rezultă că șoferul unui autocar în care se aflau mai multe persoane ar fi pierdut controlul direcției, iar autocarul s-ar fi răsturnat.
În urma accidentului rutier mai multe persoane au fost rănite ușor și primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Conducătorul auto urmează a fi testat cu aparatul etilotest.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.
Vom reveni cu informații.

Lasă un răspuns