Frații Mazăre participă la înmormântarea mamei lor

Frații Radu și Alexandru Mazăre, ambii aflați în închisoare, au primit permisiunea de a participa, astăzi, la înmormântarea mamei lor.

Cei doi vor veni sub escortă, la funeralii, după ce conducerea penitenciarelor în care sunt încarcerați, Jilava și Rahova, a admis cererea lor de a fi eliberați pentru a lua parte la slujba de înmormântare. Aceasta va avea loc la ora 16:00 la cimitirul din Mamaia Sat.

Gabriela Mazăre, mama celor doi, a făcut infarct vinerea trecută, la numai trei zile după ce a aflat că fiul ei cel mic, Alexandru Mazăre, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Alexandru Mazăre a primit o pedeapsa cu închisoarea și a fost obligat să plătească 5.000 de lei amendă penală în dosarul legat de mita pentru cartierul Henri Coandă din Constanța. Radu Mazăre ispășește din 2019 o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale din Mamaia și Constanța. În februarie 2022, fostul primar a mai primit o condamnare definitivă de 5 ani de închisoare pentru luare de mită în dosarul Polaris. Gabriela Mazăre a avut trei fii: Radu Mazăre, fost primar al Constanței, Alexandru Mazăre, fost parlamentar PSD de Constanța și Mihai Mazăre, care nu a ocupat funcții publice până în prezent.


Publicat

în

,

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *