165 de tone de deşeuri din Algeria urmau să intre în ţară prin Portul Constanţa. Autoritățile au găsit cenuşă şi zgură de topitorie

Șase containere încărcate cu materiale suspecte au fost descoperite de autorități în urma unui control desfășurat în zona Portului Constanța.

Acțiunea a avut loc pe 27 aprilie 2026, când polițiștii de frontieră din cadrul Garda de Coastă, în colaborare cu inspectori vamali și comisari ai Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au verificat un transport sosit din Algeria, destinat unei firme din România.

În interiorul containerelor au fost identificate aproximativ 165 de tone de materiale precum cenușă și zgură de topitorie, care nu corespundeau descrierii din documentele de import.

În urma verificărilor, specialiștii de mediu au stabilit că există suspiciuni rezonabile ca acestea să fie deșeuri, conform legislației în vigoare privind clasificarea materialelor.

Autoritățile au dispus returnarea celor șase containere către țara de origine. Totodată, a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea regimului deșeurilor, iar cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Cazul este în continuare investigat de autorități.


Publicat

în

,

de către